Clubul cu lipici

1. Promotor: FUNDATIA DE SPRIJIN COMUNITAR, FSC BACAU
2. Persoana de contact: Gabriela Achihai, Presedinte, Telefon: 0234 585658, E-mail: fsc@fsc.ro
4. Durata proiectului (în luni): nedeterminata 
5. Locul de desfasurare: Cluj-Napoca, strada Albac nr. 21
6. Bugetul alocat (în lei): aproximativ 90000 lei/an
 
Cluburile cu Lipici au aparut in urma unei indelungate experiente de lucru cu copiii din familii si comunitati defavorizate, unde s-au evidentiat numeroase probleme si nevoi legate de dezvoltarea potentialului social, afectiv si intelectual al acestor copii. Aceste initiative au fost eficiente datorita parteneriatelor cu autoritatea locala, care au asigurat atat o parte din resursele necesare, dar au si oferit „ legitimare” unui demers venit din afara comunitatii locale.
Pornind de la modelul centrelor de zi, am adaptat pentru beneficiarii nostri aceste Cluburi cu Lipici, cu rolul “de a preveni abandonul si  institutionalizarea copiiilor, prin asigurarea, pe timpul zilei, a unor activitati de ingrijire, educatie, recreere-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viata independenta, orientare scolara si profesionala etc pentru copii, cat si a unor activitati de sprijin, consiliere, educare etc pentru parinti sau reprezentati legali, precum si pentru alte persoane care au in ingriire copiii.
 
Comunitatile tinta sunt dintre cele mai sarace din judetul Bacau- in special in mediul rural. Abandonul scolar e o problema serioasa, datorata numarului mare de copii care renunta la scoala din cauza saraciei si a lipsei de perspective. Multi copii nu reusesc sa-si continue studiile, deoarece familiile nu-i pot sustine. Dotarile slabe ale scolilor si lipsa profesorilor specializati descurajeaza copiii si le afecteaza performantele.
Problemele punctuale la care incercam sa raspundem in cadrul acestor centre sunt legate de:
Scaderea numarului de copii inscrisi la scoala, cresterea abandonului scolar
Desi educatia este “obligatorie si gratuita” in practica exista costuri ascunse, legate de rechizite, imbracaminte si incaltaminte, transport, materiale educationale etc , pe care multe familii nu si le permit;
Copiii cu dizabilitati sau de etnie rroma sunt discriminati sau nu au acces la servicii educationale, culturale si recreationale;
Calitatea procesului educativ variaza foarte mult de la o comunitate la alta, fiind mult mai scazuta in special in mediul rural, datorita infrastrucutrii, conditiilor inadecvate, lipsei personalului calificat etc;
Exista numeroase familii care datorita problemelor sociale sau materiale nu incurajeaza participarea copiilor la actul educativ;
Copiii sunt nesupravegheati lungi perioade de timp, parintii fiind la munca- chiar in strainatate, sau dezinteresati de modul in care copiii lor isi petrec timpul;
Copiii sunt implicati in munca pentru a suplini forta de munca necesara si a spori veniturile/ resursele familiei;
CINE SUNT BENEFICIARII
Total copii: 700
Numar beneficiari/centru:  in medie 100
Beneficiarii sunt copii din mediul rural cu un slab nivel de pregatire scolara, demotivati pentru performanta scolara sau finalizarea studiilor, dintr-o zona cu rata crescuta a abandonului scolar. Cauzele sunt lipsa activitatilor atractive realizate in scoli dar si faptul ca sunt folositi de parinti in munca campului sau activitati gospodaresti, ceea ce nu le permite sa se bucure de copilarie, sa-si faca temele sau sa studieze suficient, aceasta zona fiind cu un nivel scazut de trai accentuat
Asadar, in randul beneficiarilor nostri, se vor regasi  in primul rind, copiii proveniti din familii si comunitati defavorizate, dar si copiii din familii fara probleme sociale, care doresc sa se implice.
Activitatile principale cuprinse in proiect sunt serviciile complexe si integrate care se ofera beneficiarilor, dupa cum urmeaza:
Servicii educationale: Copiii care participa la activitatile centrului sunt organizati pe grupe de virsta pentru realizarea activitatilor educationale. Datorita problemelor cu care se confrunta majoritatea acestor copii, un accent deosebit se pune pe sprijinul la teme si lucru suplimentar. Acolo unde resursele o permit, copiii cu nevoi semnificative beneficiaza de sprijin individual. 
Servicii recreationale: Educatorii din fiecare Club, pe linga calificarile standard, au fost selectati si pregatiti pentru a putea realiza si implica beneficiarii in activitati artistice, dezvoltind si formind latura vocationala a copiilor. Acest tip de activitati se concretizeaza in: Clubul de Dans, Clubul de Muzica, Clubul de Pictura, Clubul de Teatru etc. Copii cu varste intre trei si paisprezece ani sunt impartiti pe grupe, fiecare grupa mergand prin rotatie la cluburi,. Activitatile din cadrul fiecarui club au durata de circa 50 de minute si sunt urmate de pauze in care se desfasoara jocuri si alte activitati recreative. 
In cadrul cluburilor copiilor li se ofera materiale educationale de foarte buna calitate  cu care pot face multe din activitatile pe care la scoala le invata doar teoretic. Pe langa aceasta ei isi pot petrece in mod placut timpul liber, vizionand filme, desene animate, documentare educative. 
 
Cluburile sunt dotate cu tot ce trebuie: calculatoare, televizor si DVD, mobilier de calitate,  jucarii si rechizite, biblioteca, locuri de joaca, in general tot ce le trebuie copiilor pentru a  petrece cateva ore dupa programul de scoala si in week-end invatand lucruri noi, dezvoltandu-si abilitati si aptitudini diverse, dar si cultura generala, simtindu-se bine. Activitatile se desfasoara atat pe cluburi cat si pe grupe de varsta pentru a fi adecvate nivelului si preferintelor beneficiarilor prezenti. Metodele folosite sunt interactive, pun accent pe stimularea imaginatiei si exprimarii beneficiarilor, pe cultivarea spiritului de echipa, a respectului reciproc. Se folosesc foarte mult aplicatiile practice, discutiile si activitatile de grup.
Activitati in Cluburile cu Lipici:
  • Clubul de literatura - “Prietenii cartii”, unde micii studiosi pot citi carti fascinante sau pot asculta povesti citite de cei mai mari;
  • Clubul de teatru - “Micii actori”, in cadrul caruia se organizeaza sesiuni de “drama therapy”, menite sa stimuleze imaginatia si expresivitatea gestica a copiilor;
  • Clubul de pictura - “Culoare si bucurie”, unde se deseneaza se picteaza si se fac colaje; 
  • Clubul de muzica si dans unde copiii invata cantece noi dar isi insusesc si arta si eleganta dansului;
  • Micii cinefili - Vizionare de filme educative si distractive;
  • Clubul de informatica;
  • Sarbatorirea zilelor de nastere si altor evenimente (1 Iunie);
  • Activitati recreative (excursii, vizite la obiective din zona, organizare evenimente speciale etc)
Pentru fiecare activitate Clubul pune la dispozitie materiale si materii prime pentru copii, deoarece in multe situatii aceste cluburi sunt singurele ocazii cind copiii au acces la culori, acuarele, cartoane, lipici, plastilina,  vopseluri, margele si sclipiciuri cu care isi pot dezvolta  indeminarea, fantezia  si creativitatea.
Suport pentru educatie liceala: Tinerii de clasa a opta primesc sprijin suplimentar si consiliere pentru a- i incuraja sa continue scoala, pentru a urma liceul. Acolo unde situatia familiala o necesita, se cauta identificare de sponsori pentru cuprinderea tanarului in programul de burse sociale adresate elevilor de liceu proveniti din mediul rural. 
Promovarea sanatatii: Asistentul medical din cadrul Clubului monitorizeaza starea generala de sanatate a copiilor si realizeaza actiuni profilactice pe mentinerea si educarea sanatatii. In cadrul programului lunar sunt cuprinse teme de igiena si promovarea sanatatii.
Scoala de Vara : sunt pentru copiii din comunele in care ne desfasuram activitatea evenimente mult asteptate. Cluburile cu teme deosebit de interesante, concursurile cu premii atractive si voluntarii care au realizat toate aceste activitati au starnit interesul multor copii si au oferit acestora alternative de nerefuzat pentru petrecerea timpului liber. 
Sprijin material: Datorita faptului ca multe dintre problemele acestor copii sunt cauzate de saracie si lipsuri, beneficiarii cluburilor cu lipici primesc si sprijin material in masura in care acest lucru este posibil. De exemplu, pentru fiecare an scolar, se incearca acoperirea nevoilor copiilor din familii sarace legate de rechizite, ghiozdane si caiete etc. 
Implicarea si participarea copilului si familei: Toate activitatile noastre adresate copiilor inregistreaza o mai mare eficienta si implicare cu cit angajeaza cat mai plenar si familiiile din care provin acestia. Anumite actiuni sunt adresate exclusiv parintilor: „Scoala Parintilor”. Temelea considerate de mai mare interes in legatura cu rolul si calitatea de parinte sunt prezentate de catre specialisti: psihologi, terapeuti, asistenti sociali; in cadrul unor sesiuni interactive, care sa favorizeze nu doar acumularea de informatii, ci si schimbul de experienta intre participanti.
Actiuni in comunitate: Prin intermediul cluburilor cu Lipici se organizeaza si actiuni adresate intregii comunitati, in primul actiuni de informare a comunitatii in ceea ce priveste serviciile oferite, rolul clubului in comunitate, accesarea si modul de functionare, precum si despre importanta existentei acestor servicii pentru copiii din comunitate si familiile acestora.
Servicii specializate: logopedie, kinetoterapie, psiholog, terapeut, pediatru: Specialistii organizatiei sau contractati de organizatie ofera servicii specializate variate in functie de necesitati si cerinte pentru fiecare dintre cluburi. Aceste servcii sunt directionate atat copiilor care frecventeaza cluburile, dar si parintilor, care sunt invitati sa participa la evenimente special concepute pentru adulti.
REZULTATE:
-Cresterea ratei de succes la examenul de capacitate in zona; (la inceputul proiectului,in contextul unui mare dezinderes fata de educatie, multi copii aprox 10% nici nu se prezentau la acest examen. In urma implementarii proiectului, nu numai prezenta a crescut dar si rezultatele sunt din ce in ce mai bune. Asistentii sociali din cadrul proiectului tin permanent legatura cu scoala pentru a culege informatii despre rezultatele scolare iar la finele anului scolar pe baza rezultatelor scoalare inregistrate , realizam statistici astfel incat sa putem masura progresul. Pe langa statisticile generale, urmarim permanent parcursul fiecarui beneficiar.) rezultatele de la examenul de capacitate reprezinta un indicator-cheie de masurare a succesului/ insuccesului proiectului implementat de FSC.
- sporirea interesului parintilor pentru educatie, observandu-se o participare progresiv sporita a copiilor la activitatile cluburilor implicarea parintilor in procesul educativ influenteaza in mod direct rata de succes/ insucces scolar. Pornind de la aceasta premisa, un obiectiv major al programului nostru il constituie atragerea parintilor ca si parteneri in actul educativ al copiilor. Unul dintre riscurile identificate in faza de concepere a proiectului l-a constituit atitudinea dezinteresata a majoritatii parintilor fata de parcursul educational al copiilor. Pentru a dinimua acest risc am conceput activitati cuprinse generic in proiectul Scoala parintilor, prin care treptat am reusit sa-i atragem si sa-i implicam in activitatile cluburilor cu lipici. Am reusit astfel, sa devenim mediatori intre parinti si scoala (reprezentatii cluburilor participand la ineput  la sedintele profesorilor cu parintii pentru ca mai tarziu sa initieze si organizeze astfel de intalniri ).Odata interesul parintilor fiind in crestere si rezultatele scolare ale copiilor au fost din ce in ce mai bune. Un mare succes al proiectului il constituie cresterea ratei de continuare a scolii dupa absolvirea ciclului gimnazial. Tot mai multi parintri si copii au realizat ca pentru a putea depasi conditia de saracie, copiii trebuie. sa urmeze cursurile liceale pentru a se putea integra cu succes pe piata muncii. 
- sporirea motivatiei pentru educatia liceala- FSC impreuna cu numerosi sponsori si donatori au dezvoltat proramul de burse.  Tinerii proveniti din familiii dezavantajate care merg la liceu in oras devin beneficiari ai programului de burse, care ofera: Sprijin financiar; consiliere si asistenta complexa in vederea bunei integrari sociale si imbunatatirea performantelor scolare, implicare in programul de voluntariat, pentru a-si dezvolta atitudinea civica si simtul responsabilitati, dar si pentru a oferi inapoi ceva comunitatii; mentorat si sprijin individual.Participarea la acest program ofera sprijin nu doar din punct de vedere financiar/ material; ofera un ascultator pentru problemele varstei, un sfatuitor (calificat) pentru trecerea prin crize familiale, un facilitator la serviciile sociale sau medicale de care au nevoie.  In decurs de 5 ani, proiectul s-a dezvoltat permantent, ajungand de la 5 bursieri la peste 100 in anul curent.
- interesul tot mai mare al parintilor pentru rezultatele scolare ale acestora, respectiv o buna participare la “Scoala parintilor”; 
La demararea proiectului, prezenta parintilor a fost redusa. Datorita interventiei specialistilor FSC, s-a reusit ca dupa 3 luni de proiect sa creasca prezenta parintilor cu peste 50% (cf. statisticilor interne FSC) tematica scolii parintilor s-a diversificat in functie de solicitarile parintilor care au dorit ca pe langa subiecte legate strict de educatia si ingrijirea copiilor, sa abordam si alte teme, precum planificarea familiala, violenta domestica, management financiar etc,
-implicare sporita a cadrelor didactice in activitatile cluburilor. 
Scoala reprezinta principalul partener in cadrul proiectului inca din faza de elaborare a sa. Cadrele didactice vad in cluburile cu lipici un sprijin pentru actul didactic. Ajutorul la teme se realizeaza in buna colaborare cu cadrele didactice. Etapa urmatoare a proiectului ne propunem sa atragem ca si voluntari cadrele didactice in activitatile din cadrul cluburilor.
 
Impactul proiectului este pe termen mediu si lung si consta in reducerea saraciei cronice cu care se zbat comunitatile rurale si imbunatatirea gradului de educatie a populatiei rurale (pe termen mediu) si implicit o mai buna integrare pe piata muncii. Lipsa educatiei, parasirea precoce a sistemului de invatamant determina acutizarea celei mai de temut boli a comunitatilor rurale -  saracia. Fara o interventie imediata  care sa se continue si sa se adapteze in timp toate aceste probleme se vor accentua.
Toate activitatile propuse sunt desfasurate de personal calificat si profesionist, angajati ai FSC. Mentionam ca in zona comunitatile locale nu dispun de oameni calificati care sa ofere servicii iar modelul propus, prin caracterul mobil, reprezinta un mod cost-eficient de a raspunde la aceasta lipsa.
 
Costul pe beneficiar pe luna este de aproximativ 74 lei.

Abonare newsletter

Recomandă

Promovează-ne

fonpc