EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Vineri s-au afişat rezultatele de la simulare

Rezultatele de la simularea Evaluării Naţionale au fost afişate vineri la avizierele şcolilor, iar lucrările vor fi discutate la clasă cu profesorii, însă notele nu vor fi trecute în catalog şi nici nu vor fi publicate de Ministerul Educaţiei. În procente, la nivel naţional, doar 48,8% au luat note peste 5 la simulare.

Aproape 70% din elevii de clasa a VIII-a nu au reuşit să ia nota 5 la simularea de la Matematică pentru Evaluarea Naţională de anul acesta. Dacă luăm în considerare şi rezultatele de la Română (67% au luat note peste 5), practic mai puţin de jumătate (48,8%) dintre candidaţi au obţinut medii „de trecere“ la acest prim examen de simulare organizat la nivel naţional. Profesorii vorbesc de o lipsă de motivare din partea elevilor, dar şi de un nivel îngrijorător, dar real al pregătirii acestora. „Vor remedia problemele, mai uşor la Română, însă mult mai greu la Matematică“, susţin dascălii. Pe judeţe, cele mai mari procente de note peste 5 s-au înregistrat în municipiul Bucureşti (64%), iar cele mai slabe în Călăraşi (34%). În ceea ce priveşte situaţia pe discipline, la Limba română locul întâi îi revine Bucureştiului, cu 81% din elevi cu note peste 5, iar cel mai mic procent s-a înregistrat în judeţul Harghita (38%). La Matematică, primul loc este ocupat tot de Capitală, cu 46%, iar cel mai scăzut procent îl are judeţul Călăraşi, unde doar 17% din elevi au luat peste 5. Continuând antiteza evidenţiată de harta rezultatelor pe judeţe, Bucureştiul se laudă cu 53 de note de 10 la Română şi 203 la Matematică, iar la polul opus, în patru şcoli din judeţul Arad, niciun elev nu a luat nici măcar nota 5 la simulare. NOTA 5, UN SUCCES? Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a venit vineri cu propriile comentarii şi explicaţii, declarându-se nemulţumit, dar optimist că situaţia de acum nu se va repeta la vară. „Din aceste rezultate constatăm că avem uşor sub 50% rata de succes, dacă nota 5 o considerăm un succes (…) La Matematică avem 30,4%, adică un procent extrem de mic când ai subiecte de nivel mediu. Gradul de mobilizare a elevilor este foarte slab, cel puţin la Matematică“, a spus joi Pricopie. Rezultatele sunt explicate de profesori prin lipsa de implicare a copiilor, dar se tem că acesta este nivelul real al elevilor, mulţi obişnuiţi cu note mari la clasă. „Profesorii din gimnaziu le dau note mari elevilor, ca să ajungă la un liceu bun. Cum să-i dai 9 şi 10 unui elev de trei? Mai mult îl strică decât îl ajută. Avem un randament extraordinar de mic la Matematică“, a declarat joi, la Adevărul Live, profesorul Ştefan Vlaston, de asemenea blogger adevarul.ro. Mai mult, susţine şi profesorul de matematică Adrian Troie, directorul adjunct de la Colegiul Naţional „Sf. Sava“ din Bucureşti, „elevii nu sunt învăţaţi să înveţe şi mai circulă printre ei mitul că, dacă iau note mici la simulare, în vară o să le dea mai uşor“.  ORE SUPLIMENTARE PENTRU ELEVII SLABI În ceea ce priveşte rezultatele la Română, profesoara Iulia Pop de la „Sf. Sava“ consideră că „acesta este nivelul, nu a fost înfiorător de greu şi mulţi s-au dus pe nepregătite, dar un 5 puteau să ia“. Profesoara Ecaterina Stanca de la Colegiul Naţional „Tudor Vianu“ din Capitală este mai optimistă. „Subiectele au fost de nivel mediu, dar unii elevi nu prea le iau în serios, findcă se gândesc că notele nu se trec în catalog. Însă, sunt sigură că au fost scuturaţi bine de tot de aceste rezultate dezastruoase şi că se vor mobiliza, mai intervin şi părinţii, şi cu ajutorul profesorilor de la clasă cred că rezultatele vor fi mai bune“, a explicat Stanca joi, la Adevărul Live. Cât despre soluţii, ministrul Pricopie a declarat că „lucrările vor ajunge la fiecare elev, astfel încât să vadă unde a greşit, să poată să prezinte şi părintelui lucrarea“, urmate de ore suplimentare de pregătire în şcoală. Dacă la Română, prin pregătiri constante se poate recupera materia până la examen, la Matematică „nu prea se mai poate recupera până la examen dacă nu s-a acoperit baza din clasele gimnaziale, materia fiind structurată ca o piramidă“, a explicat profesorul Vlaston. ; Calendar Evaluarea Naţională 2014  

13 iunie - încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a  
16 - 18 iunie - înscrierea la Evaluarea Naţională  
23 iunie - Limba şi literatura română - proba scrisă  
24 iunie - Limba şi literatura maternă - proba scrisă  
25 iunie - Matematică - proba scrisă  27 iunie - afişarea rezultatelor (pâna la ora 16:00)  
28 iunie - depunerea contestaţiilor  
28 - 30 iunie - rezolvarea contestaţiilor 1 iulie - afişarea rezultatelor finale

 

Abonare newsletter

Recomandă

Promovează-ne

fonpc